Ce este familia...?
Familia este
mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o altă
familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele
care ne frământă. Cu condiţia ca în familie să existe comunicare, respect şi
iubire.
Familia este mediul în care venim pe lume, ne
dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o altă familie. Este locul unde găsim
înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă. Cu condiţia ca
în familie să existe comunicare, respect şi iubire.
Există "reţete" ale fericirii în familie? Ce importanţă are comunicarea între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între bunici şi copii, între fraţi? Ce factori distrug armonia unei familii? Lămurim aceste aspecte împreună cu psihologul Ştefania Niţă, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti.
Există "reţete" ale fericirii în familie? Ce importanţă are comunicarea între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între bunici şi copii, între fraţi? Ce factori distrug armonia unei familii? Lămurim aceste aspecte împreună cu psihologul Ştefania Niţă, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti.
Unii dintre cei mai importanţi factori care menţin
familia unită sunt stima şi iubirea reciprocă, dorinţa partenerilor de a duce o
viaţă comună, implicarea acestora în creşterea şi educarea copiilor,
comunicarea autentică între membrii familiei, existenţa unei locuinţe proprii
şi a unor venituri satisfăcătoare. O familie armonioasă are un mod de viaţă
echilibrat datorită deschiderii şi dorinţei membrilor ei de a-şi îndeplini în
mod complet rolurile în cadrul familiei. Cu alte cuvinte, armonia familială
este produsul unei relaţii bazate pe încredere, respect şi iubire între soţ şi
soţie, părinţi şi copii, părinţi şi bunici, bunici şi copii.
Comunicarea
Comunicarea în familie este dorită şi invocată de
majoritatea persoanelor. Dar cum se poate realiza comunicarea autentică? A
comunica înseamnă a pune în cuvinte aspecte care ţin nu doar de acţiuni, ci mai
ales a vorbi despre trăiri, emoţii, aşteptări, dorinţe, nemulţumiri,
dezamăgiri. Asta înseamnă că în familie trebuie să vorbim nu doar despre ce am
mai făcut, ce fac copiii, ce mâncăm, ce mai cumpărăm, ci mai ales despre ce ne
place sau nu ne place, ce ne supără, ce se întâmplă în mintea copilului care
are probleme la şcoală etc. Tot a comunica în mod autentic înseamnă a asculta
ce spune celălalt, a avea răbdare să îi dăm fiecăruia – partenerului,
copilului, bunicului, socrului – posibilitatea de a-şi exprima până la capăt
opinia. În măsura în care aceste condiţii sunt îndeplinite, comunicarea în
familie are şanse de reuşită. Asta înseamnă că membrii familiei vor şi pot să
vorbească deschis despre ceea ce gândesc şi mai ales despre ceea ce simt.
Astfel pot sta faţă în faţă cu emoţiile şi sentimentele fiecăruia, ceea ce
conduce la formarea unor relaţii familiale bazate pe încredere, iubire şi
respect.
Adaptare permanentă
Fiecare membru al familiei trebuie să se adapteze
schimbărilor din viaţa de zi cu zi. Asta înseamnă că, atunci când copilul bate
la porţile grădiniţei sau ale adolescenţei, nu numai el trebuie să înveţe să se
descurce în noile contexte, ci întreaga familie trebuie să se adapteze.
Perioadele de dezvoltare ale copiilor nu sunt doar ale lor, ci şi ale
părinţilor şi ale bunicilor. Familia unită trebuie să-şi adapteze permanent
structura la noile circumstanţe şi să demonstreze flexibilitate şi
adaptabilitate. Acest lucru este mai dificil în familiile extinse, în care
locuiesc sub acelaşi acoperiş părinţi, copii, bunici. De aceea, în cazul în
care membrii familiei extinse nu pot beneficia de libertate, de relaţii bazate
pe afectivitate şi înţelegere, conflictele trebuie evitate prin separarea
cuplului conjugal de părinţi şi alte rude.
Rezolvarea problemelor
Autonomia fiecărui membru al familiei constituie
cheia unor relaţii bazate pe respect şi iubire. Cu cât adulţii din familie sunt
mai capabili de a sta pe picioarele lor, cu atât cresc şansele ca ei să fie mai
deschişi unul cu altul. Membrii familiilor autonome au curajul de a-şi exprima
sentimentele, de a mărturisi frământările şi nemulţumirile. În felul acesta ei
au mai multe şanse de rezolvare a problemelor cu care se confruntă.
Psihologul Ştefania Niţă spune că familia poate fi locul unde se rezolvă totul, dar asta nu înseamnă amestecul bunicilor în viaţa părinţilor sau oferirea pe tavă a unor sume de bani. A fi un punct de sprijin pentru un membru al familiei aflat în dificultate înseamnă a-i permite să ia propriile decizii, să facă propriile alegeri, să îşi exprime propriile emoţii.
Psihologul Ştefania Niţă spune că familia poate fi locul unde se rezolvă totul, dar asta nu înseamnă amestecul bunicilor în viaţa părinţilor sau oferirea pe tavă a unor sume de bani. A fi un punct de sprijin pentru un membru al familiei aflat în dificultate înseamnă a-i permite să ia propriile decizii, să facă propriile alegeri, să îşi exprime propriile emoţii.
ARMONIE
Respectul şi dragostea pe care bunicii le împărtăşesc
până la vârste venerabile reprezintă un model pentru ceilalţi membri ai
familei. Urmaşii lor vor încerca să rămână uniţi, tot aşa cum bunicii au reuşit
să depăşească împreună orice dificultate.
COPIII. Crearea şi menţinerea unei atmosfere
echilibrate în familie reprezintă garanţia unei dezvoltări frumoase a copiilor.
Viitorul acestora depinde de capacitatea părinţilor de a se înţelege şi a se
respecta reciproc. Astfel, copiii au şansa de a creşte într-un mediu sănătos,
fără tensiuni, fără agresivitate fizică şi verbală.
TENDINŢĂ. În societatea actuală, punctul de
rezistenţă al noului model de familie este tendinţa de egalizare a rolurilor
asumate de cei doi soţi, ceea ce nu este rău, potrivit psihologului. În
prezent, atât femeia, cât şi bărbatul participă la procurarea şi repartizarea
veniturilor, la îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi, la educarea copiilor.
DEPENDENŢĂ. Psihologul Ştefania Niţă precizează
că, în ţara noastră, multe cupluri tinere au tendinţa de a rămâne ataşate de
familiile de origine. Sunt aşa-numitele cupluri imature sau cuplurile de copii.
Consecinţele: locuiesc împreună cu părinţii, dar oricât de substanţial ar fi
ajutorul acestora apar conflicte, nemulţumiri, inhibiţii. Cu timpul, sunt
inevitabile problemele de genul: bunica îşi asumă rolul de mamă în locul
nurorii, soacra îi reproşează ginerelui că nu munceşte suficient, bunicii le
reproşează părinţilor că nu se ocupă de copii.
Комментариев нет:
Отправить комментарий