Fericirea este...

E greu sa definesti fericirea…Cand te gandesti la ea, iti imaginezi o stare de beatitudine si de euforie, o magie fizica si psihologica, o armonie cu tine insuti si cu ceilalti. In schimb, e foarte greu sa gasesti cuvinte potrivite ca sa descrie in ansamblu aceasta stare, pe care cel mai adesea o traim fragmentat.

Niciun alt sentiment nu este la fel de cuprinzator ca fericirea: ea poate, in acelasi timp, sa te remonteze si sa te darame la propriu.

Denis de Rougemont spune ca fericirea nu tine de “a avea”, ci de “a fi”; ea nu poate fi achizitionata, simtita, deoarece este o stare de care trebuie sa te lasi cuprins. Fericirea vine din suflet, din interior. Poti fi fericit in mai multe feluri si din mai multe motive. Poti fi fericit, multumindu-te cu putin, poti avea o fericire ametitoare si dulce in ochii altora, iar tu sa nu sa te crezi vesnic nedreptatit…Sau poti fi numai multumit, dar in sufletul tau sa fii fericit.

Filosofii, in marinimia lor, au intors conceptul pe toate partile si au incercat o explicatie. Bineinteles, subiectul e vast. Din lecturile mele, totusi, pot contura o concluzie.

La Nietzsche, lucrurile sunt clare: el reduce fericirea la fondul dionisiac al existentei, in care Fiinta este viata, iar viata este vointa de putere cu consecintele sale imediate: geniul si supraomul. Pretentios cum il stim, Nietzsche-filosoful imbinarii extaticului cu aparenta-a acceptat ca fericirea nu ignora suferinta devenirii. Aici am fost de acord cu el, l-am simtit lipsit de frustrari cioraniene.

La Aristotel, fericirea este activitate rationala, demna de dorit in sine. Ideea aceasta mi se pare cea mai apropiata de conceptia mea.

John Stuart Mill conchide ca fericirea este armonia cantitatii si calitatii placerilor, iar Kant o spune sofisticat si complicat (ca toata opera lui!) ca fericirea este o speranta irealizabila pentru oameni, acestia putand fi insa “demni de fericire” prin autodeterminare rationala.

La Sf. Augustin , ideea de fericire este strans legata de Dumnezeu. El a descris fericirea ca evadare din timp, ca dobandire a “bunului permanent”. Singura cale de salvare din efemeritatea lucrurilor sensibile este de a-L avea pe Dumnezeu prin credinta. Totodata, filosoful se apleaca asupra sufletului, pentru ca ipsum esse (fiinta insasi) salasluieste in inter intimo meo (in interioritatea mea). Si aici subscriu.

Daca-ar fi sa-l amintesc pe Cioran si sa-i prezint parerile, mi-ar trebui un intreg eseu. La el, nefericirea este doar o posibilitate de percepere a existentei. Daca in relatia cu Nietzsche ne apare ca un titan infrant, Cioran pare mai apropiat de Heidegger, fara a avea solemnitatea impresionanta a acestuia.

In fine…poate cel mai convingator a fost Sofocle conform caruia fericirea este un sentiment, o emotie constienta…”Este fericit cel ce stie ca e fericit!”

Psihologii, insa, mai pragmatici si mai intelegatori, in cercetarile lor au adunat niste ingrediente uitate care ar putea parfuma in mod special visul nostru de fericire.

Dupa cum subliniaza psihologul american Robert Misrahi, autorul cartii 100 de cuvinte pentru a-ti construi fericirea, “esential este sa ajungem la sentimentul ca viata noastra are un sens axat cu preponderenta pe bucurie. Fericirea inseamna implinirea de sine, accesul la acordul cu tine insuti si la bucuria de-a exista, adica placerea de a trai si a te fi nascut pe aceasta lume.”

O psiholoaga americana, Marion Rudnitcki, considera ca fericirea este tesuta din momente microscopice de care trebuie sa devenim constienti. “Sunt acele momente in care simtim ca traim mai intens ca de obicei. Trebuie sa stim sa privim, sa simtim, sa fim prezenti”

Sonja Lyubomirski, psiholog la University of California are o conceptie diferita despre fericire. Aceasta poate veni, doar “chemand-o”. Astfel ca ea le cerea subiectilor sa-si astearna pe hartie ideile si dorintele legate de viitor, in acest fel, gandurile-obiectiv repetate pot readuce in minte cea mai buna perceptie asupra propriei persoane.

Profesorul meu, Aurel Romila, a fost mai concret in explicatii. El este de parere ca pentru a fi fericit, in structura sa psihologica trebuie sa se intrepatrunda si sa stea in echilibru patru factori: cunoasterea, afectivitatea, inteligenta si vointa. Premisa fericirii consta in normalitate si in armonia componentelor fundamentale, pe care le-am amintit. In plus, nimeni nu va reusi sa devina fericit construindu-si fericirea pe nefericirea altora.

Obligata prin profesie sa fiu foarte atenta la oameni, am remarcat ca exista persoane care joaca bine rolul de fericiti, arborand o mina fericita, ei spun ca totul e super in permanenta. Nu sunt de condamnat. Nimeni nu vrea sa fie prins in flagrant delict de depresie sau de nefericire, pentru ca astazi, nefericirea inseamna infrangere. Inseamna ca nu esti la inaltimea propriei tale vieti si ca nu poti sa porti pe umeri libertatea al carei titular pretinzi ca esti.

Majoritatea oamenilor care apeleaza la psiholog au o nefericire. Tocmai asta m-a determinat sa reflectez, sa studiez, sa cunosc, pentru ca, prin psihoterapie sa le pot oferi un orizont de speranta. Ca psiholog, ma feresc sa dau sfaturi,dar pot recomanda anumite strategii de fericire:
*Evitati persoanele negativiste.
*Daruiti vorbe frumoase.
*Nu mai luati totul in tragic.
*Pretindeti mai putin de la lume si mai mult de la dvs.
*Limpeziti-va viata.
*Fiti mai buni.
*Traiti clipa prezenta.
*Acceptati-va varsta.
*Hraniti-va corect.
*Inconjurati-va de oameni de calitate.
*Gasiti-va un job pe care sa-l faceti                                                                                                          cu placere.
                                                                                                        *Iubiti.