Fericirea este...
E greu sa definesti fericirea…Cand te gandesti la ea, iti imaginezi o stare de beatitudine si de euforie, o magie fizica si psihologica, o armonie cu tine insuti si cu ceilalti. In schimb, e foarte greu sa gasesti cuvinte potrivite ca sa descrie in ansamblu aceasta stare, pe care cel mai adesea o traim fragmentat.
Niciun alt sentiment nu este la fel de cuprinzator ca fericirea: ea poate, in acelasi timp, sa te remonteze si sa te darame la propriu.
Denis de Rougemont spune ca fericirea nu tine de “a avea”, ci de “a fi”; ea nu poate fi achizitionata, simtita, deoarece este o stare de care trebuie sa te lasi cuprins. Fericirea vine din suflet, din interior. Poti fi fericit in mai multe feluri si din mai multe motive. Poti fi fericit, multumindu-te cu putin, poti avea o fericire ametitoare si dulce in ochii altora, iar tu sa nu sa te crezi vesnic nedreptatit…Sau poti fi numai multumit, dar in sufletul tau sa fii fericit.
Filosofii, in marinimia lor, au intors conceptul pe toate partile si au incercat o explicatie. Bineinteles, subiectul e vast. Din lecturile mele, totusi, pot contura o concluzie.
La Nietzsche, lucrurile sunt clare: el reduce fericirea la fondul dionisiac al existentei, in care Fiinta este viata, iar viata este vointa de putere cu consecintele sale imediate: geniul si supraomul. Pretentios cum il stim, Nietzsche-filosoful imbinarii extaticului cu aparenta-a acceptat ca fericirea nu ignora suferinta devenirii. Aici am fost de acord cu el, l-am simtit lipsit de frustrari cioraniene.